Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Aproximativ 100.000 de părinți și-au unit forțele și au semnat pentru un proiect legislativ esențial, ce vizează protecția copiilor în mediul online. Senatoarea Nicoleta Pauliuc a anunțat această mobilizare impresionantă, susținând că inițiativa propune reglementarea accesului minorilor sub 16 ani la rețelele de socializare, pe baza unui acord explicit exprimat de către părinți.
„Vreau să le mulțumesc celor 100.000 de părinți care, într-un timp record, și-au arătat susținerea pentru proiectul nostru menit să-i protejeze pe copii de pericolele din mediul online. Aceștia și-au dat acordul pentru inițiativa legislativă prin care se va restricționa accesul minorilor sub 16 ani pe platformele de tip social media, doar cu acordul părinților”, a declarat senatoarea Nicoleta Pauliuc pe rețelele de socializare.
Potrivit șefei comisiei de apărare din Senat, interesul masiv al părinților pentru această temă demonstrează cât de importantă este protecția copiilor în mediul virtual pentru societatea românească.
„Acest nivel înalt de interes ne responsabilizează și ne obligă să continuăm dialogul cu toate părțile implicate, pentru a contura cea mai bună lege posibilă. Sunt profund recunoscătoare doamnelor minunate din Organizația Femeilor Liberale, care au înțeles importanța acestei teme și au deschis calea dialogului cu părinții, tinerii, profesorii, societatea civilă și furnizorii de servicii online. Sunt mândră de ceea ce am reușit să realizăm împreună în ultima lună și jumătate și sunt hotărâtă să văd acest proiect transformat în lege și aplicat în practică. Obiectivul nostru este să protejăm viitorul copiilor noștri”, a adăugat Pauliuc.
Inițiatoarea proiectului, senatoarea Nicoleta Pauliuc, a discutat în nenumărate rânduri despre importanța acestei inițiative legislative, care ar avea un impact semnificativ și în ceea ce privește prevenirea accesului tinerilor la droguri.
„Din păcate, mediul online este ca un sat fără câini. Copiii noștri, indiferent de vârstă, sunt expuși riscurilor și pericolelor ascunse în mesajele de pe rețelele de socializare, mesaje care pot fi trimise de prădători sexuali sau care pot face referire la bullying. Prin această inițiativă legislativă, ne dorim să construim un mediu online mai sigur pentru copiii noștri”, a concluzionat senatoarea.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...