Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Toți cei interesați de mediu, comunitate și autenticitate sunt invitați să se alăture unui eveniment care celebrează natura și sustenabilitatea. Evenimentul ,,Plantăm viață, sădim o pădure" se desfășoară între 9 și 12 noiembrie în Scărișoara-Nouă, județul Satu Mare. Această întâlnire este organizată de comunitatea Integration Game, cea care și-a făcut o misiune din a susține schimbarea și protejarea mediului înconjurător.
Detalii desfășurare:
- Plantare în comunitate: Cu intenția de a planta 10.000 de puieti, fiecare răsad reprezintă un pas către un viitor mai verde;
- Educație și conștientizare: Workshop-uri despre gestionarea durabilă a pădurilor și permacultură;
- Trees and togetherness: Jocuri și seri cu povești și muzică în jurul focului;
- Experiență gastronomică: Mâncarea va fi pregătită de localnici și participanți, iar donațiile pentru aceasta sunt deschise și binevenite;
- Cazare și interacțiuni locale: Experiență autentică oferită prin cazarea la localnici sau la mănăstirea din sat;
- Activități culturale și de relaxare: Vizite la muzeul local și dialoguri cu sătenii;
Pe parcurs, vor exista ateliere, o scenă muzicală în aer liber cu muzică live, susținută de Sabin Medicin, și un colț dedicat wellness-ului.
În spiritul comunității, se încurajează consumul produselor locale. Veți avea posibilitatea de a pleca acasă cu gemuri, zacuști sau lactate oferite de săteni.
Detalii practice:
- Formularul de înscriere se găsește la link-ul următor: https://shorturl.at/aceQX
- Costul cazării: Gratuit la săteni sau la mănăstirea locală. Există și opțiunea unei pensiuni la 20km de sat (55-75 lei/noapte).
- Transport: Nu este asigurat, dar se va crea un grup de ride-sharing.
Sunt rugați toți cei interesați să se înscrie cât mai repede, ordinea cazării depinzând de înscriere.
Scopul programului:
- Crearea unui precedent pentru acțiuni sustenabile și responsabile
- Sprijinirea educației ecologice
- Construirea unei comunități autentice
Pe lângă toate acestea, să nu uităm: acesta nu este doar un eveniment de plantare, ci și un festival de conectare - cu sinele, cu ceilalți, cu natura, cu Pământul.
Așadar, vă așteptăm să fiți parte din schimbare! "Plantăm viață, sădim o pădure" - pentru un viitor verde, împreună.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...