Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Vești bune pentru comunitatea educațională! Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare a obținut o nouă finanțare Erasmus+ pentru anul școlar 2025-2026, în cadrul proiectului 2025-1-RO01-KA121-SCH-000331672. Valoarea finanțării se ridică la 49.083 euro, destinată susținerii mobilităților, formărilor și colaborărilor europene.
Proiectul vizează oferirea de experiențe internaționale de învățare atât pentru elevi, cât și pentru profesori, contribuind astfel la crearea unui mediu educațional modern, incluziv și conectat la valorile europene. În primul an de acreditare Erasmus+, cursurile de formare au avut loc (sau urmează să se desfășoare) în țări precum Italia, Spania, Franța și Norvegia, cu participarea colegilor din Bulgaria, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia și Spania.
Următoarele activități din cadrul proiectului promit să aducă parteneriate europene captivante și oportunități reale de dezvoltare personală și profesională pentru întreaga comunitate școlară. Mulțumim echipei de proiect și doamnei profesoare Adina Ciupac, coordonatoarea acestui proiect!
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...