Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Colectivul Colegiului Național Mihai Eminescu din Satu Mare își exprimă mândria și recunoștința cu ocazia numirii domnului prof.univ.dr. Dacian Cosmin Dragoș, absolvent al liceului nostru din promoția 1994, în funcția de judecător al Curții Constituționale a României.
Această realizare remarcabilă reprezintă o recunoaștere a valorii, profesionalismului și integrității domnului profesor universitar dr. Dacian Cosmin Dragoș, care a avut un parcurs profesional de excepție. Pentru noi, această numire este o confirmare a tradiției de excelență a Colegiului Eminescu, fiind o dovadă clară a faptului că formarea și valorile promovate în cadrul liceului nostru dau roade.
Ne onorează să știm că drumul său profesional a început în liceul centenar din Satu Mare, iar etapele carierei sale exemplare servesc ca sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de elevi. Îi dorim mult succes în această importantă misiune, în slujba statului de drept și a valorilor democratice fundamentale.
Veștile bune de acum ne întăresc în încrederea în valoarea școlii, în calitatea absolvenților noștri de-a lungul generațiilor, în excelența elevilor eminescieni și în respectarea principiilor meritocrației în toate domeniile.
Bravo, eminescianule! Îți dorim succes, precum și profesorilor care te-au format!
Cu deosebită considerație,
Colectivul Colegiului Național Mihai Eminescu Satu Mare
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...