Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Echipele de intervenție din cadrul structurilor abilitate să intervină în caz de inundații au demarat acțiuni de prevenire pe digurile și la supraînălțările de pe râul Crasna, în localitatea Craidorolț din județul Satu Mare, într-un efort de a minimiza riscul de inundații în condițiile codului roșu de alertă hidrologică.
Altfatter Tamas, subprefectul județului Satu Mare, se afla la fața locului și ne-a oferit mai multe detalii referitoare la situația creată:
”Se pregătesc saci umpluți cu nisip și sunt transportați în zona Crasnei. În acest moment, situația nu impune să folosim astfel de saci, dar dacă viitura va fi mai mare și nivelul Crasnei va crește, probabil că pot fi anumite zone în care apa să treacă peste cele două diguri. Monitorizăm din 30 în 30 de minute nivelul, încă în acest moment suntem pe tendință de creștere. Viitura maximă este preconizată de către colegii specialiști între orele 20 și 24.”
Pe lângă toate acestea, pentru a asigura un nivel sporit de protecție, la fața locului a fost pregătit un dig gonflabil, gata să fie utilizat în caz de necesitate. Totodată, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Sistemului de Gospodărire al Apelor și cei din Comitetul Local pentru Situații de Urgență Craidorolț demonstrează o abordare coordonată și eficientă. Important de subliniat este și faptul că toate cursurile de apă aflate sub avertizarea hidrologică sunt supravegheate permanent de către specialiști.
”Întreaga zonă a județului Satu Mare, datorită precipitațiilor abundente din ultimele 24 de ore unde am înregistrat 38 de litri pe metru pătrat, are ape interioare la un nivel destul de ridicat. În momentul de față, avem 11 stații de pompare care sunt puse în funcțiune, deci cu asta scădem presiunea de pe apele interioare, în special de pe terenurile agricole, pășuni și inclusiv în curțile și grădinile oamenilor”, a mai declarat Altfatter Tamas, subprefectul județului Satu Mare.
Comunitatea este încurajată să rămână informată prin canalele oficiale și să respecte recomandările autorităților locale în această perioadă de risc crescut.









Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...