Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Prefectul Altfatter Tamás a avut o întrevedere cu Virgil Dragoș, directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru a analiza stadiul depunerii cererilor de plată în vederea obținerii subvențiilor agricole pentru anul 2025.
Campania din 2025 are ca termen limită pentru depunerea cererilor de subvenție fără penalizări data de 30 mai 2025. Procedura de depunere a fost simplificată începând cu anul 2022, prin H.G. nr. 1.571/2022, care stabilește cadrul general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă și de la bugetul de stat.
Conform art. 6 alin. (7) din aceeași hotărâre, primăriile pe raza cărora se află terenurile agricole sunt obligate să elibereze adeverințe, fără a condiționa eliberarea acestora de plata impozitelor sau taxelor locale de către fermieri, și să transmită adeverințele către centrele județene sau locale ale APIA la solicitarea acestora.
Numărul cererilor depuse la centrele APIA din județ este ridicat, situându-se peste media națională. Cu toate acestea, autoritățile locale nu transmit întotdeauna documentele necesare procesării cererilor de plată depuse de fermieri. „În urma discuției avute cu conducerea APIA, am dispus, de urgență, transmiterea către primăriile din județ restante la eliberarea adeverințelor (Ardud, Agriș, Hodod, Homoroade, Terebești) a unei notificări privind această obligație legală. Fermierii sătmăreni au dreptul la subvenții, la proceduri simplificate și la un serviciu public de calitate pe întreg teritoriul județului Satu Mare. Întârzierile în depunerea dosarelor diminuează gradul de absorbție a fondurilor europene în agricultură. Vom urmări în continuare toate aceste aspecte și rog fermierii sătmăreni să ne sesizeze dacă întâmpină greutăți în depunerea cererilor de subvenție!”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...