Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită în România pe 29 aprilie și are o semnificație profundă, fiind dedicată omagierii celor care au luptat în războaie pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a țării.
Evenimentul organizat astăzi la Satu Mare, la Cercul Militar, a reunit oficialități locale, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, elevi, profesori, dar și membri ai comunității, veniți să aducă un omagiu celor care au luptat pentru libertatea și suveranitatea României. În cadrul manifestării, au fost rostite alocuțiuni și s-a păstrat un moment de reculegere în memoria veteranilor eroi ai României.
În numele Instituției Prefectului Județul Satu Mare, prefectul Altfatter Tamas a depus o jerbă de flori la placa comemorativă aflată la intrarea Cercului Militar, amplasată în memoria generalului-maior Victor Popescu, veteran al celor două războaie mondiale.
”Astăzi, 29 aprilie, este o zi de profundă semnificație pentru întreaga noastră națiune – Ziua Veteranilor de Război. Este o zi în care ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință în fața celor care au luptat pentru libertatea și demnitatea României. Ne amintim nu doar de cei care au fost pe front, ci și de invalizii de război, care au rămas cu răni adânci pe trup și suflet, precum și de văduvele de război, care au îndurat pierderi grele și au continuat să ducă mai departe povestea celor căzuți.
Toți acești oameni au contribuit, fiecare în felul său, la istoria și identitatea noastră națională. În numele Instituției Prefectului Județul Satu Mare mulțumesc veteranilor noștri pentru curaj și sacrificiu, pentru puterea cu care au îndurat greutățile vremurilor. Este datoria noastră, a tuturor, să nu uităm, să transmitem mai departe aceste lecții de viață, de patriotism și de onoare, pentru ca generațiile tinere să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat să-ți iubești țara.
Doresc tuturor veteranilor multă sănătate și ani senini, iar noi vă vom rămâne mereu recunoscători. La mulți ani tuturor veteranilor României! Glorie și recunoștință eroilor!” - a declarat prefectul Altfatter Tamás.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...