Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
În perioada 8 – 14 martie 2024, Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar.
Pentru organizarea și coordonarea activităților desfășurate de structurile cu atribuții și responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2023-2024, au fost derulate activitățile circumscrise consolidării climatului de siguranță în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planului Național Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară.
În perioada 8 – 14 martie 2024, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliției Române, peste 8.600 de polițiști au acționat în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării, la și de la cursuri, a elevilor.
Au fost angrenați 6.158 de polițiști în activități de menținere a ordinii și siguranței publice în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, au acționat 1.040 polițiști.
În această perioadă, s-a asigurat intervenția la 105 evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, 43 fiind sesizate de cetățeni prin S.N.U.A.U. – 112.
De asemenea, au fost organizate 290 de acțiuni pe linia siguranței în școli, fiind derulate 2.130 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 1.692 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 51.601 beneficiari.
Dintre acestea, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și a celui de violență școlară, la 899 de ore de curs la care au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență.
Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 389 de activități, precum și 582 de activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.
De asemenea, au fost controlate 888 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 301/2012 privind normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 333/2003 pentru paza bunurilor, valorilor, obiectelor și protecția persoanelor.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, fiind adresate 19 informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ.
În cadrul planului, au participat 665 de polițiști la întâlnirile Grupului de acțiune constituit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.
Totodată, au fost efectuate verificări ale unităților de alimentație publică situate în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 57 de informări către instituțiile cu atribuții specifice pentru remedierea neregulilor constatate.
Au fost organizate și desfășurate 362 de activități pentru verificarea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice de către pietoni și conducătorii autovehiculelor în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și pentru verificarea conducătorilor auto care asigură transportul școlar.
În cadrul activităților derulate, au fost verificați 1.835 de conducători auto, dintre care 284 care asigură transportul școlar, fiind aplicate 407 sancțiuni contravenționale și constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2023 – 2024.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.