Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.

Conacul Uray (numit și Gorove), situat în centrul comunei Pișcolt, este un monument impresionant care așteaptă să fie admirat de turiști. Pișcolt, cea mai vestică localitate din județ, se găsește pe șoseaua DN19 (E671), la doar 56 km sud-vest de Satu Mare și la 17 km de Carei. Este o zonă cu o istorie bogată, având ca vecini județul Bihor și Ungaria.
Istoric
Pe parcursul timpului, proprietatea pământurilor din această zonă a aparținut mai multor familii importante, printre care se numără familiile Rhédey și Komáromy și familia Gorove, care la sfârșitul secolului al XIX-lea a construit conacul Gorove. Edificiul, a aparținut, la începutul secolului al XX-lea, lui János Gorove. Cu toate acestea, în zilele noastre, conacul poartă numele ultimilor săi proprietari, Uray, marcând astfel trecerea timpului și schimburile de moștenire culturală și istorică ale comunei Pișcolt.
Arhitectură
Conacul este construit într-un stil eclectic-neoclasic, având reminiscențe ale arhitecturii europene clasice din secolul XIX. Fațada construcției este simplă, fără ornamentații complicate, fațadă care îi oferă un design funcțional, dar totodată elegant.
Coloanele masive ce susțin frontonul sunt inspirate din stilul clasic, amintind de arhitectura greco-romană. Aceste coloane, împreună cu frontonul triunghiular deasupra lor, fac ca aspectul conacului Uray să fie unul impunător și nobil.
Alte atracții turistice
Ai vizitat deja acest conac? Dacă nu ai făcut-o încă, mai jos poți să găsești informații suplimentare în acest sens. Dacă l-ai vizitat deja și vrei să nu te oprești aici, continuă-ți aventura cu alte două sugestii de obiective turistice care se pot vizita în zonă.
Adresă:Str. Principală, Pișcolt
Program de funcționare: nu este deschis publicului
Contact: [email protected]
Obiective aflate în apropiere:
Biserica reformată din Pişcolt
Muzeul şvăbesc din Petreşti
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...