George Mihail Zamfirescu și amprenta sa culturală în Satu Mare

În vara anului 1922, George Mihail Zamfirescu a venit la Satu Mare la invitația bunului său prieten, Anton Davidescu, redactor-șef la ziarul Satu Mare. Aici, el a lucrat ca funcționar al Casei Cercuală de Asigurări și, în paralel, și-a dezvoltat activitatea de ziarist și om de teatru.

Participând la Primul Război Mondial, Zamfirescu s-a mutat în Satu Mare într-un moment postbelic marcat de schimbări geopolitice. În comparație cu Bucureștiul vibrant cultural, a constatat că Satu Mare era profund maghiarizat. În acest context, s-a simțit dator să promoveze cultura românească, sperând să sprijine dezvoltarea publicațiilor în limba română în zonă.

Cu toate acestea, pe parcursul celor aproape 2 ani petrecuți la Satu Mare, el a învățat rapid limba maghiară și a inițiat colaborări între publicațiile românești și maghiare. Zamfirescu a fost un susținător fervent al culturii, indiferent de limbă.

Satu Mare a marcat și debutul său ca prozator și dramaturg. "Flamura albă", prima sa lucrare, a fost publicată sub egida revistei Icoane Maramureșene. În aceeași perioadă, a început să scrie piesa de teatru "Cuminicătura" și romanele "Gazda cu ochii umezi" și "Maidanul cu dragoste", deși acestea au fost finalizate și publicate ulterior.

În cadrul Societății pentru teatrul și cultura românească, unde era membru, Zamfirescu a înființat și condus prima trupă de teatru românesc din Satu Mare, alcătuită din amatori, funcționari și ofițeri locali. Deși trupa nu a beneficiat de subvenții, a reușit să monteze piese precum "Patima Roșie" de Mihail Sorbul și "Se face ziua" de Zaharia Bârsan, fiind aproape un precursor pentru viitoarele trupe pe care Zamfirescu le-a fondat la București.

În scurta perioadă petrecută la Satu Mare, Zamfirescu a avut o serie de realizări importante:

• A pledat pentru înființarea unei trupe de teatru profesioniste, precum și pentru o bibliotecă și școală românească.
• A fost unul dintre inițiatorii revistelor Nufărul, Săgeata și, cea mai notabilă, Icoane Maramureșene, care a avut 10 ediții, fiecare concentrându-se pe un subiect semnificativ.
• A colaborat cu revistele din alte orașe, scriind pentru Cele trei Crișuri și Cultura poporului.

Datele legate de moartea lui Zamfirescu sunt învăluite în mister. Există trei date vehiculate, cele mai credibile fiind 8 sau 9 octombrie. Ziarul Curentul anunța moartea lui în luna octombrie, în timp ce scriitorul Camil Petrescu afirma că l-a văzut pe Zamfirescu pentru ultima dată la începutul toamnei acelui an, la el acasă, în "o încăpere modestă, ca o chilie". 

Astăzi, legătura lui cu Satu Mare rămâne indelebilă, chiar și după 100 de ani de la sosirea sa în oraș. Se știe că a locuit între anii 1922 și 1924 pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 11.