Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor și au reținut 1.047 de permise de conducere.
La data de 3 martie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 497 de acțiuni și au intervenit la 2.796 de evenimente, dintre care 2.430 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 13.090 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.703.635 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 202 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 1.047 de permise de conducere, dintre care 513 pentru viteză, 164 pentru alcool și 24 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 467 de certificate de înmatriculare.
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, 4.254 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 578 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 10.875 de autovehicule și legitimate 16.458 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 5.364 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 255 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 68 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 29 de conducere sub influența alcoolului și 15 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 556 de permise de conducere, dintre care 89 pentru alcool și 272 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 234 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Descoperă cele mai bune oferte și reduceri verificate zilnic pe Kuponel.ro – platforma dedicată cumpărătorilor inteligenți.