Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
În cadrul programului național Împreună prindem curaj, la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare au debutat activitățile dedicate părinților și elevilor, cu scopul de a crea un climat educațional sigur și echilibrat, bazat pe respect, colaborare și comunicare deschisă între școală și familie.
Prima activitate a reunit părinți implicați în programul de parenting apreciativ, care au explorat modalități de susținere a dezvoltării emoționale și sociale a copiilor. Participanții au învățat cum să încurajeze comportamente pozitive, empatia și relațiile sănătoase în familie, contribuind astfel la formarea unor generații echilibrate și încrezătoare.
Cea de-a doua activitate a fost un workshop destinat părinților elevilor din echipa de robotică B-Robo. În cadrul acestuia, s-au prezentat alternative constructive pentru petrecerea timpului liber a adolescenților, încurajând implicarea în proiecte educative și activități recreative, precum cele organizate de echipa de robotică și Asociația Cutezătorii Munților.
Prin aceste inițiative, proiectul urmărește prevenirea comportamentelor inadecvate și a violenței, precum și dezvoltarea competențelor socio-emoționale și de relaționare ale elevilor, într-un mediu bazat pe înțelegere, sprijin și colaborare.
Împreună prindem curaj să construim o comunitate sigură, empatică și implicată, în care fiecare copil se simte valorizat și sprijinit să devină cea mai bună versiune a sa. Mulțumim părinților pentru implicare și deschidere, conducerii colegiului pentru sprijinul constant, precum și reprezentanților Asociației Cutezătorii Munților și echipei de robotică pentru contribuția valoroasă și exemplele de bună practică oferite elevilor și părinților noștri.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...