Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Instituția Prefectului Județului Satu Mare a organizat astăzi, 29 octombrie 2025, o ședință de lucru cu primarii și secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale (UAT) din județ. Scopul întâlnirii a fost informarea și clarificarea unor aspecte esențiale privind administratia locală, în domenii precum fondul funciar, siguranța publică, resursele umane, sănătatea veterinară și dezvoltarea serviciilor sociale.
La eveniment au participat prefectul Altfatter Tamás, subprefecții Ioan Tibil și Romeo Pop, secretarul-general Cosmin Dorle, precum și vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cătălin Filip, și conducători de instituții deconcentrate.
Printre temele abordate s-au numărat proiecte pentru servicii sociale integrate, promovarea inițiativei "Școala pentru toți" pentru reintegrare educațională și profesională, informări despre situația epizootologică și gestionarea riscurilor din domeniul veterinar, precum și aspecte legate de resursele umane, inclusiv aplicarea OUG nr. 632/2010 și implementarea sistemului REGES online.
De asemenea, s-a discutat despre urgentarea procesului de retrocedare a proprietăților, simplificarea legislației în domeniu, precum și despre celeritatea în punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, pentru a evita penalități și executări silite. S-a subliniat necesitatea creșterii numărului de procese-verbale de punere în posesie și transmiterea rapidă a situației cererilor soluționate.
Prefectul Tamás a adresat primarilor și secretarilor generali un mesaj clar, solicitând ca, până la 15 noiembrie, să fie asigurată deszăpezirea și intervențiile pentru sezonul rece, precum și gestionarea adecvată a persoanelor vulnerabile, fără adăpost, și a celor cu nevoi speciale. În plus, a fost evidențiată colaborarea cu instituțiile în domeniul asistenței sociale și al certificatelor de încadrare în grad de handicap, subliniind importanța combaterii fraudelor și gestionării eficiente a fondurilor publice.
Prefectura a solicitat, de asemenea, analizarea atentă a documentației pentru desemnarea ariilor ca zone de protecție strictă (ZPS), pentru a nu afecta planurile de dezvoltare ale județului. În final, prefectul a reafirmat angajamentul instituției de a sprijini dezvoltarea județului, prin oferirea de suport tehnic și consultanță pentru atragerea fondurilor și simplificarea procedurilor administrative, în beneficiul cetățenilor.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...