Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a primit astăzi vizita oficială a doamnei Regina Lochner, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, aflată la final de mandat. Această întâlnire a reprezentat un moment de bilanț al colaborării excelente dintre autoritățile județene și reprezentanții diplomației germane, precum și o reconfirmare a relațiilor solide dintre județul Satu Mare și partenerii germani.
La întâlnire au participat și subprefecții județului Satu Mare, Ioan Tibil și Romeo Pop, dar și Jozsef Holczli, președintele regional al Forumului Democrat al Germanilor din România.
În cadrul discuțiilor, prefectul Altfatter Tamás a subliniat importanța investițiilor cu capital german în economia locală, evidențiind contribuția acestora la dezvoltarea durabilă a județului și la crearea de locuri de muncă competitive. De asemenea, el a reiterat sprijinul Instituției Prefectului pentru dezvoltarea învățământului în limba germană, subliniind colaborarea deosebită cu Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” și angajamentul autorităților județene pentru susținerea inițiativelor educaționale și culturale ale comunității germane.
Doamna Regina Lochner a apreciat colaborarea autorităților sătmărene cu investitorii și comunitatea germană, afirmând: „Regiunea Satu Mare are un caracter aparte – este o zonă de frontieră cu provocări, dar și cu numeroase oportunități. Am constatat progrese semnificative în ceea ce privește infrastructura și mediul economic. Colaborarea excelentă în domeniul educației, în special privind predarea limbii germane, este remarcabilă și demnă de urmat. Mulțumesc autorităților județene pentru parteneriatul deschis și constructiv avut de-a lungul mandatului meu.”
La finalul întâlnirii, prefectul Altfatter Tamás a declarat: „Relațiile tradiționale dintre județul Satu Mare și comunitatea germană sunt consolidate prin dialog constant, cooperare instituțională și proiecte concrete. Vom continua să încurajăm investițiile și schimburile culturale, educaționale și economice. Apreciem întreaga activitate diplomatică desfășurată de doamna consul Regina Lochner în sprijinul acestor obiective comune.”
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...