Descoperă cele mai recente știri din Satu Mare și din întreaga lume pe StiriSM.ro. Informații actualizate despre politică, sport, stil de viață și multe altele.
Vlad Răceu, considerat unul dintre cei mai apreciați violoniști ai generației sale, are în palmares peste cinci sute de recitaluri și concerte. Interpretările sale se evidențiază printr-o tehnică desăvârșită și o timbralitate apropiată intonației vocii umane.
Începând studiul viorii la vârsta de 6 ani, sub îndrumarea tatălui său, Danil Răceu, Vlad a debutat la 8 ani alături de Orchestra Filarmonicii din Satu Mare. A continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, având ca mentori nume de seamă precum Victoria Nicolae, Liviu Prunaru, Sherban Lupu, Gabriel Croitoru, Silvia Marcovici și David Grimal.
Pe lângă cariera sa de artist, Vlad Răceu este și conferențiar universitar la catedra de vioară din cadrul aceleași instituții, unde susține cursuri de măiestrie. De asemenea, el ocupă funcția de șef de partidă al compartimentului vioara I al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca.
Răceu este invitat frecvent în festivaluri naționale și internaționale, concertând atât ca solist, cât și ca membru în numeroase ansambluri camerale. Îl putem întâlni adesea în cadrul stagiunilor filarmonicilor din țară, sub bagheta unor dirijori renumiți.
Pasiunea sa pentru muzica de cameră l-a condus la a deveni membru fondator al „Transylvanian Piano Trio”, cu care aduce în atenția publicului atât lucrări populare, cât și piese mai puțin cunoscute. Din 2019, Vlad Răceu este solist concertist al Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare.
Pentru a putea comenta sau a vizualiza comentariile pe StiriSM.ro, este necesar să fii conectat în contul tău personal. Intră în cont.
Vrei sa lucrezi in Olanda? Gasesti mii de locuri de munca pe NLnest.com – Locuri de muncă în Olanda pentru români
Pentru livrare flori Satu Mare, poți comanda simplu și rapid de pe brandusa.ro! buchete de florării proaspete livrate în aceeași zi la domiciliu.
Loading...